La un capat de nesfarsit,
In centrul universului meu,
Farul simturilor este ancorat in fundatia gandirii.

De i s-ar stinge raza,
Conturul acumularilor mele ar incremeni
Si m-as zbate intre aceste hotare,
Dincolo de care, pentru mine,
Ar stapani vidul.
Sau de i s-ar fluidiza ordinile sructurale,
Lumina lui ar matura haotic spatiul tangent,
Fara semnificatie.

Rigla mea scruteaza necuprinsul,
Delimitandu-mi finitatea.
Iti vorbesc tie,
Iar spusa mea tu o intinzi pe propria-ti rigla,
Integrand in minte dimensiunile tale,
Pe care vei cauta sa le cuprinzi
In vreo panza disponibila.

De n-o incapi
Si nici nu-i țeși o haina pe masura,
O vei arunca sa inghete in pacea neantului.

Dar eu o voi ridica, smerit,
Si-i voi da un rost in universul meu,
Chiar daca va pieri odata cu mine.