Toiagul rupt

Pe câmpul vesel alergăm
Ca mieii la păstor,
În brațe să îi fim, și blând
Dreptatea s-o iubim.

Sub cer învăluim cu dor
Copilăria și destinul,
Păstorul strânge trist la piept
Toiagul rupt în arsa lână.

Din văi o apă crește azi
Și focul arde viața,
Coboară muntele, și eu
Plâng rătăcit, plâng soarta.