Iubita mea cu două cozi jumate într-o figură destrămată
Te-am zărit și ieri pe stradă și m-am mirat căci erai moartă.

Mergeai atît de leganat cu corpul tău plutind peste ape
Și nu puteam decît să cred că eu sînt mort sau tu ești moartă.

Ne-am înțeles atît de bine din priviri străfulgerate într-o clipă
Și-am început ca să plutim ca doua lebede pe apă.

În zbor ne-am ridicat apoi zpre zările departe și am uitat că
Amîndoi sîntem doar doi copii pe străzile din oras deșarte.

Dar nu ne-am mai coborît din înalt căci ne-a plăcut depărtarea
De străzile pustii și numai acolo am simțit din adevăr
Savoarea vieții nici eu și nici tu nu ești moartă.