Sângele meu are cifra octanică a fascinației,
alimentat de la pompele din jur,
hei, ochilor, mi s-a umplut rezervorul,
stingeți lampa de sub abajur.

Noaptea toc mărunt kilometri,
de drumul mi se umple de pulbere fină,
hei, bujie, în revelație,
scânteia ta îmi explodează lumină.

Pe coala de scris, filamente de grație,
pistoanele mâinilor, rezonanțe de gând,
împing mina creionului până la nașterea,
pruncului ce se cheamă cuvânt.