Rupând vălul grației începe povestea miresei nopții
Veșnica regină a lunii cântate de urletul lupilor,
Spaima minților abătute de apropierea morții,
Dulcea tortură a sufletelor fără de viață.

................................................

Din cer senin împodobit de stele
Într-un imens pustiu scăldat de ele
Conturul de cleștar al lunii, slab
Mai picta o scânteie în ochi negri
Depărtati acum în întunericul lumii.

În oglinda lacului încercă să-și prindă imaginea,
Măcar o clipă să vadă ce trup bântuia
Fantoma unor timpuri demult acoperite de visul iernii,
Demult ascunse sub lacrimi de nea;
Pentru ochi nevăzuți,
Dar atât de cunoscuți
Ce era o secundă în chinul eternitătii?

...Dar nici măcar o sclipire în recele gheții
Nu-i ușura inima furată de nedreptul sorții;
Ființă fără viață, suflet fără formă,
Pustiu nedemn pentru lumina zilei...
E trădat prin crimă de patima sărutului.

,,Dulce sânge, dulce vin
Durerea-n tine să mi-o alin..."

Pană neagră ridică în văzduh visul toamnei muribunde,
Îngerul renăscut în ruina castelelor atât de surde
Pentru strigătele dezolării din temnițe închise,
Pentru plânsetele fecioarelor cândva promise
Tăcutului necunoscut.

Lumina lumânării licărindă,
Ca un ultim semn de viață
Prin fereastra aburindă,
Îl cheamă ca de-atâtea ori s-o vadă...
...Acolo, ea doarme împietrită,
O zână vie împodobită cu bucle blonde,
În alb veștmânt de mătase, pură,
Pentru o pasiune însângerată...singură.

Dar, El nu intră, doar privește
În sufletul său, astă floare se ofilește
În marea vieții,
Pe tărâmul tristeții,
Lângă-un bărbat de rând.

,,Ce te ține lângă el?
Nu e decât un bătrân urât,
Un cântec mohorât
Pe buzele unui destin fără emoție,
Nedemn pentru-ai fi pe veci soție."

Dincolo de vălul ochilor se naște
O lacrimă pentru frumusețea pierdută
În neguri fără bucurie, abătută.

,,Vei fi al meu...
Crin rebel...vei fi al meu."

*

Lumina dimineții mângâie firul mătăsii firav,
Acoperind inert sânul jilav,
Plâns de durerea coșmarurilor nopții…

În mirajul orbitor al zorilor,
Doar răsuflarea caldă a zânei
Cântă curgerea vieții în cimitirul gheților;

Încet, încet…ochilor triști
Bucurați-vă de răsăritul soarelui,
Atingeți culoarea imaculatului
Paradis!

Mijesc reci și palizi,
Safiri în devenire,
Pentru o clipă de finire
În real ordinar.

,,Altă zi, același chip în oglinda argintie
O nouă, dar veche față împinsă-amăgire;
Doar o ultimă privire în viața mea...
Un moment pentru o eternitate de
Neființă.”

În jur, în odaie goală și închisă,
Un imens de nimicuri fără valoare
Fără zâmbet, fără suflare,
Îmbie la o moarte cândva promisă.

Nici un surâs nu atinge sufletul,
Măcat pentru-o secundă,
Chiar și una muribundă
Pentru-a umple golul…

Departe fuge iluzia
Spre o față grotescă,
Vicleană, adâncită în băutura cârciumii
Căzută-n nesimțire…

,,Crud, ochii lui mă văd
Ca un trofeu,
Sclava dorințelor sale,
Povara unei existențe banale.”

Fiorul iernii ademene
Pustiul unei inimi pierdute
În Elizee negre-mpietrite...

În pădurea brazilor îmbătrâniți
Pasul dispare
Pe drumul ruinelor înghețate,
Adânc ferecate
De viforul vechi al celor osândiți,
Viselor fatale.

,,Vin acum la tine apus latent,
În neguri, în ger dement,
Pentru un adio ucigaș.”

*
Pas cu pas cristalul gheții
Învăluie chipul frumuseții palide,
Decăzute în uitare,
În eternă visare…

Sângele se oprește,
În asfințit se odihnește
Din drumul monoton al vieții.

În șoapta pădurii,
Somnul și întunericul, ancestrali amanți
Alungă ultima rază a zilei
În abis pentru a lua
Speranța.

Ea doarme departe de grația culorilor
În mormântul florilor de sticlă cenușie,
Sub șoapta Lunii atât de vie
În cosmicul stelelor fantomatice.

Fantasme se încheagă
Sub brațele străjerilor neclintiți
Ai pădurii.
Prin umbre și contururi
Se deschide vagă
Imaginea Lui.

În ceas târziu
Dorințele trecutului șoptesc agonic numele
Zânei adormite în brațele morții,
În blestemată serenadă.

,,Lilith…Lilith…”

Din temniță de nea
O ridică în văzduhul hăituit de lacrimi reci,
Dăruind sărut însângerat pe veci.

,,Deschide ochii înger căzut
În eternă noapte-ai renăscut,
Pentru mine…”

Crin negru, ochi învăluie
Nebunia sângelui în ea se destăiunuie;
Feerie de lumină în vălul întunericului
Cheamă sufletul din abisul supremului
Eden.

În jului gâtului său mâinile ei
Se încolăcesc lent…lent;
Beată splendoare rubinie atinge buzele
În erotică maladie, sărut dement
Cheamă muzele…
Sângelui.

,,Cald…mai vreau patima
Focului ce arde-n tine,
Vinul lui Bacchus,
Doar pentru mine…”

,,Ca fantome suntem noi
Spirite damnate la răsărit de soare,
Cenușa vieților murdare
De suflete goi.”

În somn, departe de vise,
Pentru focurile promise
Ruinelor paradisului
Se nasc coșmarurile
Nopții…

……………………………

Gândul surâde,
Amurgului ce vine
Blestemat în forme hâde
Reci și apuse.
Iarnă vine, iarnă trece
Ecoul lupilor îl petrece
Limpede peste mormintele atât de multe,
Lespezi și coroane pentru regina minților abătute,
Etern… .