iubito, de stelele mor,
noi vom muri cu ele

am făcut prea mult, nu-i așa?
chiar și coaja asta de portocală -
ce să mai spun tablourile arse...

o foame nebună, de tine -
dar ești doar un vers pe hârtie...
aceasta e tot ce-a mai putut să

rămână

și-ți mai aduci aminte?
îți spuneam când zburam printre ele
îți spuneam când buzele-mi tremurând
le-am pierdut istovite
pe-un trup de mătasă...

iubito, de stelele mor,
noi vom muri cu ele

știi...
de fapt nu ți-am spus niciodată lucrul acesta
l-ai ghicit mereu, nu-i așa?

acum l-am aflat amândoi
iar părerea de rău a rămas și ea
atârnată într-un altar
alături de vis de dantelă
și nume de crin...

nu se va întampla niciodata asta
nu-i așa?