Vreau să-mi fac cerul coif, aerul burete,
te vindec de lepră cu pocnetele cristalelor uscate
pe obrajii destinați bocetelor

Cămașa s-a lăsat cuprinsă
de două brațe; ce talent-nu mai era corp, era Vidul
Tu nu știi să alegi zahărul de sare,
cât de criptic mi-e ochiul,
s-a ales mujdeiul de tresăririle tale smeade,
unde ai ascuns arcul subțiat de praf?

Acolo, pe gheața zgârieturilor mâncate de rădăcinile poroase
te as-f(l)a(l)tez ca pe șosea
roboții te-au pictat cu laser negru, nu mai
știu
nu mai știu
dacă ceara din urechi mi-a schițat
stele negre
pe cerul gurii,
Mai bate vreun vânt pe cărările minții?
Mai suge țâncul plăcinta cu carne de cadavru?

Mă duc la noapte în belu,
dau ochii cu chelu
de Nelu,
sa aflu misteru'..
Ce peniță va mai folosi idiotul,
după ce mi-a stors coiotul?
Ce mirare îi va perima fruntea
când voi străpunge cu osul marea?