Îți aduci aminte, când briza mării
Se juca cu pletele tale rebele, răsfirate
Care acopereau cerul străveziu, pustiu
Iar prin minuțioasele fire albe
Penetra lumina și îmi colora chipul
Pată cu pată, și păream zebra apusului de dimineață.

Iar din spate îți orbeam ochii cu mâinile mele aspre
Îți sărutam capul, gâtul, și îți șopteam ghicitori albe
Iar tu, nerăbdătoare după sărutul bland
Te-ai întors și m-ai descoperit
Acolo, in acel moment m-ai văzut mai frumos ca niciodată
Printre pletele care îmi sugrumau chipul.

Și mă priveai, te îndepărtai și îmi spuneai...
Că ai nevoie de distanță ca să mă vezi mai bine
Închideai ochii și cu un fir de zâmbet mut
Călcai cu teamă rocile cenușii
Iar cu sete te cuprindeam și îmi striveam buzele
De...de...nu sunt sigur daca buze erau
Căci atât de moi, de calde și de dulci
Pareau aripi unse cu miere...și cu argint

Îți aduci aminte iubito?
Când îmi cântai, iar eu în ale tale brațe muream
Iar marea ne acompania, cu viori, piane si îngeri cânta,
Sângele lenevos circula prin ale noastre vene
Și strop cu strop curgea și se deșira,
Iar în mare ajungea și o colora ca soarele de apus părea.
Noi îmbrațișați rămaneam și muream tic cu tac
Muream de păcatul iubirii...și ne placea
Pentru că tic cu tac ne contopeam.