m-am trezit brusc și am început să strig....

iar sunetele s-au izbit de cărămizi
curgând pe perete litere de cretă
ce ningeau pe podea
o pulbere fină de cenușă...

inimi de piatră le-au înlocuit pe cele arse
și parcă erau mai rezistente...
la sentimente...

butoane...
au luat în biserici
locul la icoane...

și în confesional
un tip banal
numără păcate
și dă indulgențe...

plătite, firește
căci banii...produc penitențe....

păcate? ele sunt de când lumea...
nu mă mir...
dar stau ore în șir
să privesc împietrirea
ce-a cuprins omenirea...

și valul se întinde,
tot mai mare...
mi-a ajuns la picioare...
și mă prinde...
mă-nfășoară...
și ghiare de ghiață se-ndreaptă
spre inima ce încă mai bate...

m-am trezit brusc și am început să strig....

....până când lacrimi mari, țâșnesc
din ochii orbi ai timpului
ce se sfărâmă în clepsidră...

...până când mâna o întoarce
cu susul în jos...
și totul se reia de la început...