Astazi m-am intors pentru prima data acasa
Plecasem sa vad soarele rasarind
Si am mers, am mers, am mers
Si am vazut luna rasarind in urma mea
Si am vazut soarele rasarind in fata mea


Si mi-am spalat fata cu razele lui si am continuat drumul meu
Pustiu si mort, trecind prin luminisul parca inghetat
Unde privighitoarea diminetilor mele atipise pentru totdeauna
O vedeam si o cunosteam...o mai vazusem demult, ca si cum plecasem de o vesnicie


Si mi-am continuat drumul prin tepii ascutiti ai paduri
Si fiecare rana in pielea mea ma ducea mai departe si mai departe
Si fiecare cicatrice in pielea mea ma facea mai necunoscut si mai vechi, mai departe de casa


Mi-am continuat drumul si am strabatut munti si ape, izvoare pe care cindva le mai bausem
Si mergeam si mergea si mergeam, si apa lor mi se parea sarata ca lacrimile pe care le varsasem de mult
Si citeodata, seara atipeam mergind, sau poate ma asezam, dar ochii continuau sa vada
Si urechile continuau sa auda


Si mergeam, nu aveam pe nimeni si viata ma impingea inainte
Dar gustul, vazul, auzul, simtirea mea ma trimiteau citeodata inapoi
Si auzeam glasul mamei, care ma striga prin luminisul viu
Si ea venea, si pasarile zburau in calea ei...ca sa ma gaseasca



Si mergeam, pina cind intr-o zi am ajuns la marea stinca
De unde sufletele pierdute privesc in jos si parca nu mai vad, dar vad
Atit de multe lucruri vad, dar nu mai pot
E lipsa de putere a venelor si a inimii
E lipsa de filosofie si oboseala a mintii
Dar ochii vad si inteapa in orbite ca un junghi de raceala de pe vremea cind mai simteai ceva


Mi-a fost frica cind am vazut acea stinca
Pentru ca o visasem si nu am vrut sa ajung acolo singur
E stinca sufletelor singure...si soarele era inca departe
Si atunci am plins si am baut din lacrimile mele
Si am baut atit de mult si m-am imbatat de mine
Si am stat singur pe stinca moarta si am plins
Si am privit in jos si am vazut riuri de lacrimi curging
Si un glas ma striga, si o pasare cinta, si o creanga umbrea lumea pe care o stiam
Si oamenii erau fericiti si parca nu stiua de mine


Si soarele meu era departe....si atunci am renuntat


M-am intors pe drumul meu...inapoi multa cale si multa suferinta....
Dar nu am mai vazut nimic...si in urma mea lacrimile mele cadeau pe frunzele moarte ca picaturi de roua din dimineta plecarii mele


Si tepii padurii nu mai erau atit de taiosi


Am ajuns la luminisul meu...si am vazut un strigat inghetat pe scoarta unui copac...era palid si inghetat...
Si se chinuia sa sparga imprejurarea si vechimea
Si am mers mai departe, si un gind m-a infricosat
In fata mea zacea intinsa, mare si umeda stinca sufletelor singure....
Si in jur se zbateau strigate inghetate, pasari ale vietii mele, crengi umbritoare si tainice
Si atunci am privit....si am inteles....nu mergeam ci ma intorceam si ma intorceam


As fi vrut ca azi sa fi fost acasa pentru prima data de cind plecasem sa vad soarele rasarind
Dar casa mea nu mai este...si strigatele sunt toate inghetate in timpul lor
Dar ochii acelei pasari atipite pentru totdeauna s-au trezit si mi-au dat speranta
M-au incalzit putin si o rana in palma s-a decshis din nou....o rana veche care acum singereaza din nou...