În autobuze mă simt foarte bine.
Și în tramvaie.
Simt oamenii umăr la umăr.
Atât de aproape
Încât pot să vă spun dintr-odată
Ce poartă pasagerul din față
Prin buzunare.
Simt căldura maselor.
Se revarsă în mine
Într-o liniște punctată doar
De numele stațiilor care urmează
Sau de îndemnul binevoitor
Al șoferilor sau vatmanilor înțelepți:
Avansați, avansați!
Privesc condescendent bătrânii, pe femei.
Ce dacă ar trebui să mă ridic
Să le cedez locul?
Îi iubesc și pe ei!

În metrou e altfel!
Acolo mă apasă parcă străzile de sus
Străbătute de camioane grele
Supraîncărcate
Zdrăngănind prin gropile din asfalt,
Blocurile înghesuite în șiraguri uriașe
La gâtul unor giganți adormiți.
Lumina rece artificială
Îmi învie sindromul irepresibil de claustrofobie.
In metrou e altfel, vedeți?
E tot turmă, e tot mulțime,
Dar e mai trist;
Parcă nu-i atâta veselie.

Dan David, Los Angeles, 10-12-2005.