scaune albe de spital mușcă aerul
devorează trupurile acestea mințind că dorm într-o așteptare nesfârșită
printre ele singurul curcubeu e un neon
și un vas de wc alocuri îngălbenit

prima oră

pornim către tărâmul promis – nu mare lucru:
un pat
un cuțit
și veghea unei inimii tăcute asemenea unei lămpi
unui far către care oamenii vin
amăgiți de lumină

în astfel de momente semafoarele există numai pentru a-ți confirma trecerea
convenția cromatică nu poate stăvili ceea ce deja s-a pornit
fie și numai pentru afirmarea prieteniei
fie și numai pentru că în astfel de momente primești bani împrumut

apoi stau lângă tine
tresar împreună cu tine
simt în fiecare pas răsunând pe holuri târzii
semnul lui: - s-a-ntâmplat! să-ți trăiască!

prima decepție

sclavii lui hipocrate nu au demnitate nici milă
morala este echivalentul hologramei cu valoare bancară
priviți cerul! imaginați-vă sub caii-nstelați de afară
greaua copită a unei femei cu sufletul rupt

pe-o bancă-n parc sau în șanț - totuna! tot un A
măcelarul e un forceps cu mâini

a doua oră

s-a întâmplat ca atunci când destinul își vâră coada
telefoanele sunt mute și surde și reci
unfiormele albe și verzi și albastre și roșii există
doar pentru a plimba pe linoleumuri și pe gresii cârpe și mop

și totuși e oribil de jeg sub papucii cu talpă de plută
stetoscoapele șerpuiesc pe umerii cuierelor-pom

apoi celelalte
și tu

când iei viața de guler sosești în lume ca o leoaică
răsăritul nu mai are curaj să îți sară-n grumaz
îmbrăcată-n perfuzii și-n cearșafuri de lapte zvâcnit
primul strigăt străbate aerul sau cea dintâi gheară
străpunge jugulara acelora pe care somnul în scaune i-a răpus

păsările trec peste mute acoperișuri iar tu
anadoria ești
deșertul de la marginea căruia începe
muntele numelui meu