Mușcata dintr-o vază sculptată iar de vânt,
Iubește mult lumina ce rupe iar tristețea,
Iubește mult și ploaia ce are surâzând
O boabă de rubin ce-nseamnă frumusețea...

Cu trupul ei de râu și ochii de suspin,
Cutremură iubirea în lacrimi lunecoase,
Se mântuie de tot căci ingerasii vin,
Să îi arate calea spre valuri unduioase.

Cu fruntea-i de regină și gura de frag fin,
Se înalță în vază ca cerul printre nori,
Nici buruieni nu are și nicidecum vreun spin,
Căci roua și cu ploaia la ea degrabă vin.