Soției mele ANA LEONTE…

Alergam prin spații nesfârșite,
Nomad. Cu gândul cam nehotărât,
Aleile din cale-mi, de ierburi năpădite,
Mă-nfiorau și totuși te-am găsit.

Ardeau în mine doruri ne-mplinite,
Rug imens era tot trupul meu,
Trimiteam în univers apeluri infinite,
Înghețasem așteptându-le mereu.

Nu știu ce reacții s-au produs?
Orbita mi-am găsit mereu pierdută,
Visată în somn sau pe ascuns.
Ivindu-te tu stea necunoscută,
Cert este că te-am descoperit și ești,
Încrezătoare în mine. NU GREȘEȘTI.

4 Aprilie 1967