de neuitat
sunt secundele seara petrecute ca panglici în păr
învolburate în muzici de trecut
la pas printre amintiri

eu sunt aici
tu ești acolo
ei sunt dincolo
nimeni din tine sau din mine
nu se cunoaște atât de bine
încât să spună că este viu sau doar amorțit
de vinovăția pentru visele nevisate ori ucise dinainte
să ridic mina ca primus inter pares
să spun că eu am visat până la nori și înapoi,
ireal de real,
risc să mi se arunce anatema nebuniei
a timpurilor intoxicate de spleen și frustrare
atât de adânc și absurd
uitând că a trăi e trăire

ce e aia trăire?
ar întreba copiii, singurii care mai pun întrebări existențiale
în afara poeților amețiți de mersul prin verbe și metafore
știi, trăire e atunci când uiți de tine și în același timp te vezi zvâcnind
în dulcele ritm uitat
al șoaptelor serpentine tandre
insinuându-se în umeri și în palme
strâns tot mai strâns aducându-te
în dansul sincron
acum ar trebui să intre focurile de artificii și de culori
descrise dulceag de cine ne învață
cum să pierdem dinainte de a trece în viață
și căruia, știindu-l atât de abstract,
nu vom ști cum să îi argumentăm responsabilitatea
pentru nefericirea perpetuă
la care ne condamnă genetic

pianissimo, te rugăm,
sau, mai bine pleacă,
strici omogenitatea macrosocială
cu rebeliunea ta ideatică
chiar, la ce îți folosește?
Vezi-ți mai bine de propria treabă
Să o faci așa cum s-a zis că trebuie să se facă

și dacă nu vreau?
e dreptul meu la trăire
cu mine, cu tine, cu noi, voi și ei
am dreptul la a avea drepturi
sunt ceea ce sunt
și fără șanse dacă este să fie
voi lupta până la ultimul cuvânt

într-o zi secundele vor trăi pline
împânzind macrosocial pământul
eu fiind nisip
voi rătăci în clepsidra trăirilor
împrăștiate odată cu vântul


e seară amară,
se poate juca darts,
cu pleoapele mele însângerate ca ținte



rocking myself
se întâmplă uneori să mă mir
de logica ce mi se țese în minte