Mă cheamă...
aud cum mă strigă...
privesc în întuneric
și mă-mpiedic de ecou...
Mi-e dor...
înălțimile mă strîng
în brațe - cu sălbăticie,
ramuri de copaci muribunzi.
Și totuși simt cum mă
atrage și mă sufocă
un gînd în depărtare,
dar e-ntrecut
Simt...
și atunci cutreier albe coridoare
de stînci învolburate
adînci, înalte.
Între val și pisc
către întunericul de liniște
numai o stea s-a aprins
de coada ochilor,
odihnindu-i...
Și... a nins!