Scriu ultimul cuvînt
spre tine
după ce din întregul
care-am fost au rămas
frînturi,
amintiri ce se succed
doborîtoare spre un contemporan
ce mîine poate-mi va zîmbi
Ce faci acum?
Departe cu gîndul la mine,
cu fruntea
cu buzele
ce-acum îți sunt nevăzute aproape:
doar atingerea lor ușoară mai
trăsare pe mîna mea
pe ochi, pe frunte, pe sîni...
Să cred că-ntr-un mîine ne vom revedea?
sau într-un azi devenit ieri
Dar dacă sorții îi suntem efemeri
iar gura ta mă va săruta
pe gura alteia?
Să mai aștept?