Monolog cu un pantof

Rânjești la mine de o săptămână
Crezând c-o să mă-ndupleci iar și iar
Dar crede-mă că nu mi-i îndemână
La șapte zile să te tot repar.

Nici să te rabd nu cred c-o să mai pot
Ca mai făcut de râs la toată babă,
Þii limba atârnată de un cot
Și-n loc de talpă am rămas cu laba.

Cum aș putea să îți vorbesc frumos
Când în călcâi m-ai ars c-o bătătură
Și m-ai întors cu tot ștaiful pe dos…
Abia mă-abțin să-ți trag o înjurătură.

Eu te-am purtat cândva drept țol de gală
Și-acuma tu mă faci de caterincă
Umplând desculț precum umbla Păcală,
Bine-ar fi fost dacă erai opincă.

Mi-ajunge atâta of și-atâta of,
Nu mai suport să fiu un ,,coate goale’’,
Îmi bag picioru-n tine de pantof
Și chiar de-i toamnă eu trec la sandale.

Pare banal dar nu-i deloc o glumă
Un cui în talpă doare-ngrozitor…
Martirizat de un papuc de gumă
Mă las de mers și mă apuc de zbor.