Singur pe tabla de șah, străine,
Alb sau negru, ce mai contează
Acum când ești prizonier în acest mozaic bicolor,
Împrăștiat în puzzle-ul nedefinit al destinului.
Bucură-te, stăpânești toată singurătatea,
Singurătatea ta, singurătatea ei și poate
Altele care o să-ți bată în poartă.
Deși alergi mereu prin subsoluri insalubre de gând
Și primăvara aceasta ai rămas în urmă cu o viață
Cât despre cea care o să vie…
Împuținat la câte un capăt de gând
Cerși-vei iluzii întinse pe câte o felie de dragoste.


Nu fi trist, ești mai mare peste toată tăcerea,
Peste prăpăstii întregi cu vorbe ne vorbite,
În sufletul tău s-au îngrămădit dea valma
Smereniile zilei de ieri și fățărniciile zilei de mâine.
Crede, încă îți este fertil lutul inimii
Pentru a înmuguri lacrimă, pentru a înmuguri vierme.
La ce te gândești, la ce te mai gândești?
Tu începi acolo unde începe uitarea
Și te sfârșești odată cu fiecare șchioapăt de vis.


Ești confuz străine până în măduva oaselor,
Până în sterilul trupului ești confuz,
Sub epiderma zbârcită abia îți îmbobocesc bubele
În timp ce lacrima se rostogolește piatră
Prin adâncuri ne desfundate de dor.
Și totuși nu e târziu…
Chiar dacă ai rămas în urmă cu o moarte
Încă mai porți deasupra capului funia noduroasă a destinului…
Curaj, primește cea mai sinceră îmbrățișare.


Știu, tu vrei să sfârșești cu gustul iubitei pe buze…
Stoarce toamna în siropul de tuse
Și las-o să alunece euharistic prin tine,
Doar așa pentru întâia oară nu o să vă mai despartă trupul.
Ajunge, cred că ajunge…
Trecutul tău este scris pe sânii ei căzuți,
Viitorul, nici țiganca ce-ți zicea de bine nu-ți mai deschide,
Prezentul…? îl citești în câteva scânduri de brad.


Ajunge,
Nu mai râvni să fii crucificat pe golgotele sterpelor Eve
Acum când ai fost alungat până și din certificatul de naștere.
Ai iubit, ai urât, ai trăit pe cont propriu,
Singur pe tabla de șah străine…
Dumnezeu ți-a întors spatele,
Cum ți-ai permis să îl furi și pe el la jocul de cărți.