Exagerarea de a fi

Urăsc diminețile
Când abuziv mă desfrunzesc de vise
Împrăștiindu-mă veșted
Sub potcoave de gânduri sterile.

Urăsc înserările
Cu nesfârșitele ceasuri de vecernie
aruncate anapoda
Până și-n măduvi de oase.

Urăsc ziua și noaptea
Prelungiri inutile ale aceluiași timp prezent,
Preludii albe
Gâtuite în câte o clepsidră de inimă.

Urăsc până și sufletul
Când neputincios șchioapătă
Desculț înapoia umbrei
La cel puțin o lungime de viață.

Urăsc ochii tăi albaștri
Mult prea albaștri pentru a putea
Să mai ascundă ceva.