Am invatat ca visele nu pot muri,
cand dimineata se scurge
pe bronzul auriu al razei
naive de soare.
Cand chipul meu
se evapora in neant
odata cu oglinda de cristal
a bobului de roua.
Am invatat sa citesc in Calea Lactee
chipul iubirii pierdut
meteoric in spatiu,
lovit de coada cometei albastre,
stralucind a pulberi de stele.
Am invatat zborul precum Icar
si stiu ca exist,
slobozind fiorul de dor
deasupra sarii din lacrima ta,
fierbinte ca un varf de lance,
asezata pe nicovala
grea ca o virtute,
ce ma va pierde in ochii tai
plini de mistica vraja.
Ma voi topi sub sarutul tau
ca un fulg de nea,
poposind pe buzele tale.
Am invatat sa iubesc amintirea
stropului de sudoare,
pierdut in truda navalnicei iubiri.
Clipa ce va sa vina
Cronos o va opri
deasupra asternutului alb,
ce suspinand asteapta etern
atingerea ta.