De câte ori privesc cerul
Te văd pe tine iubitule.
Norii de-argint îți conturează forma
Dar sunt prea departe ca să te ating.
ÃŽn sufletul meu suferind
Ai aruncat sămânța disperării,
Dorinței arzătoare de a iubi inexistența,
De a iubi păcatul.
Iar acum, în floarea nopții ies afară,
Doar pentru a mai privi o dată
Pierderea nemuririi.