Ființa ce tocmai din pântec a ieșit
Cu vocea sa pură natura-a trezit.
Cu râsetul ei a pictat fluturii
Și lacrima ei a născut mugurii.

Cântă-ntre flori ș-ascultă iubirea
O-mbracă în raze, i-admiră magia,
Dansează cu vara și-i cere noroc
Căci ar vrea să mute și munții din loc!

Dar munții sunt grei și ea obosește
Înaintând în vară elanu-amorțește.
Razele soarelui sunt tot mai sărace
Și abundența toamnei începe s-o încarce...

Iar timpul trece, și toate odat' cu el
Păru-i încărunțește, nimic nu e la fel.
Iarna îi îngheață și simplele-i mișcări
Lăsând-o prizonieră în veșnice visări...