ovaluri, ferestre fără ochi
se cască în orice loc
nu-mi înalț privirea
s-ar izbi în adîncul de tunel orb
aud doar cerul zăngănindu-și șuvoiul
de oase
și înfigîndu-se în orbitele goale ale orașului
în una din ele te-ai oprit
îți flutură privirea peste oglinzi concave
ca niște fîșii decupate
de pulsul tăios al razelor

curgerea dimineții
plouînd rouă din cerul ca o duminică
a devenit puls sunînd strident
bătaia unei inimi metalice.
odată se filtra prin oglinzi deschise spre cer.
oglinzile s-au curbat în mine
lumina năvălește țipătoare
încît se face gheață spartă în cioburi...

cerul își urnește cu greu oglinzile crăpate
cărăbănindu-și bolovanul numit dimineață
dincolo de oraș
ochii noștri
mult prea cusuți cu litere
își trec privirile prin texte ca printr-o răzătoare
fluturîndu-le apoi oarbe
fîșii de ziar