mereu atent la mișcările umbrei
am aruncat spre răsărit
peste râu pasăre frica de moarte
să fiu strigat
cu mâinile mele
din inimă
învăț să aleg florile
ce rămâne dintr-un om e timpul
animal de casă cu ochi triști
ochii pe care i-am văzut
la tatăl meu
când am legat cu sfoară o nuia de alun
piatră sau altceva
fără să știu

***

aș putea merge o dată cu tine
dacă ți-ai așeza mâna
într-a mea
fără nicio îndoială
fără întoarcere
cât să nu ardă soarele
prea tare și
din pleoapele tale mișcate
am ridica o biserică
veche

***

e mult loc aici
pentru oameni în vârstă
pentru fețe mirate și izgoniri din rai
aici e totul iar tu vrei
să pleci
să cauți ceva fără importanță
printre lucruri o lacrimă
perfect dezirabilă

***