De-ai ști ce mult eu te-am iubit cândva,
Cum nimeni nu mai poate să iubească
Și am crezut cu patimă drăcească
În elixirul care mă-mbăta…

Tu nici n-ai știut ce a putut să crească
În inima ce parcă te-aștepta,
Sau, totuși, poate-ai bănuit cândva
Ce sufletul voia să tăinuiască…

A fost de mult… Și flacăra s-a stins
Sub ploaia rece care m-a cuprins,
Văpaia mea, fierbinte, s-a topit…

De-ai ști ce mult eu te-am iubit odată,
Când căutam idealuri într-o fată,
Cum nimeni, încă, cred că n-a iubit…