Plouă cu lacrimi de îngeri
În praful destinului…
Prea multă sinceritate fluidă
Pentru o inimă împietrită
Și netăiată împrejur.

Picură cu stropi de mir...
Heruvimii iarăși și-au scuturat aripile
Peste un boț de pământ
Înfășurat într-un ghem de idei.
De ce atâta risipă
Pentru un suflet fără pronaos
Și cu geamurile sparte?

În virtutea unei gravități absurde
Mă bălăcesc în milă divină,
Inspir aproape firesc aroma dragostei Sale…
Mă vând cu ocaua mică,
Primesc mai mult decât îmi duce cocoașa,
Inventez jumătăți de jumătăți de măsură,
Mă ascund în spatele unor închipuite handicapuri,
Cer azil într-o scorbură din mine
Și mă îmbăt cu apa chioară
Cernută în distilăria firescului.

Plouă cu lacrimi de demoni
Peste același amestec eterogen,
Peste același cimitir de atomi
Răstignit între aripi și gheare.