M-au pocnit peste gură,
peste picioare
și m-au trimis in vacanță...

Nu avea nici un sens
să-mi bat gura de pomană
-nici măcar o blestemată
virgulă-mi nu-mi ieșea articulată-.

Eh...frații mei, poeți!
Greu îmi e fără cuvinte.

Îmi linișteau sângele,
îmi ardeau launtru,
de n-aveam încotro
și le scuipam afară,
pe bucăți de hârtie.

Și toate astea, la un început
de dimineață,
se transformau în poezie...

Acum că m-au trăsnit
și m-au trimis naibii aiurea de aici...
-vacanță cu salată verde
și busuioc să-mi fac...
să-mi aline gura uscată...mi-au spus (!)-
Probabil,
că le voi găsi la întoarcere...