Când te afunzi în întuneric
Înveți să prețuiești lumina
Și în adâncurile humii
Te răzvrătești și lupți cu tina.

În întunericul iubirii
Și eu, ca alții am căzut…
Însă, în loc de-ntunecime,
Lumină-n mine s-a făcut.

Și am văzut ! Sclipind himeric
Veninul viperei pândea
Într-un șirag de perle negre,
Iar șarpele, meschin, rânjea…

Atuncea, desgustat de iadul
Pe care totuși l-am dorit,
Am strâns nălucile din mine
Și fără milă le-am gonit,

Și le-am gonit pe totdeauna
În iadul lor meschin de tină,
Iar eu, stăpân pe mine însumi,
Mă-nalț spre soare și lumină.