Rațiunea noastră doarme și visează
Tot ce nu îndrăznește când e trează.

Așa se naște visul de iubire
Care se stinge-nvins doar la trezire.

Somnul rațiunii monștri plăsmuiește,
Deci, monștri cresc în cel care iubește

Și vipera iubirii e perfidă,
Căci mângâie în loc ca să ucidă.

Otrava sa, treptat în picuri curge
Slăvind puterea forței demiurge.

Iar în final, suprema-ncununare
A viselor Iubirii milenare :

Te crezi un rege, însă ești doar rob.
Când rațiunea-ți doarme, ești neghiob.