În drumul vieții azi ne despărțim
Și între noi uitarea se așterne ;
E capătul idealelor eterne
La care noi cu toții năzuim…

Ideal profan în suflet singuratic,
Te-am căutat prelung și te-am găsit ;
Speranța mi-a crescut la infinit
Și te-am iubit, ca ultimul zănatic.

Nespus de mult te adoram pe-atunci,
Erai tot Universul pentru mine,
Dorinți ascunse le-mplineam prin tine
Și ne-am supus divinelor porunci.

Dar șarpele din tine s-a trezit
Și a-nceput să-și verse-ncet veninul –
Și-a prins să se dărâme baldachinul
Iluziilor care m-au vrăjit.

Știu bine că o parte am de vină,
De-aceea, eu nu te voi blestema ;
Dar tu să știi : cândva vei regreta
Iubirea mea curată și senină.

Adio, scumpa mea ! La despărțire
Îți dăruiesc un ultim cald sărut ;
Mă bucur că-n sfârșit te-am cunoscut –
Adio, tu, întâia mea iubire !