Dumnezeu mi-a dăruit o iubire la vârsta matură,
vârstă a fructelor fie neculese fie viermănoase.
Dumnezeu – sau poate a fost Diavolul – mi-a dăruit
această iubire matură,
Le mulțumesc și unuia și celuilalt, fiindcă am parte de
o iubire.

Și fiindcă am parte de o iubire, călătoresc în trecut spre
vechi mituri
spre cei cărora iubirea le-a fost deja creatoare.
Iată-mă devenind eu însumi un mit dintre cele mai
strălucite,
ascuns în penumbră exist și deopotrivă nu exist, dar
exist.

Și exist încetul cu-ncetul tot mai mult, eu care nu mă
cunoșteam
cum, obosit eu de mine însumi, credeam că lumea
este un vid aberant, un sistem de erori.
Își fac din nou apariția-n mine vechi dimineți
pe care nu le-am trăit nicicând fiindcă niciodată nu
mi-au surâs.

Dar îmi vor surâde mereu străbătând umbra ta
imensă și compactă asemeni unei inscripții pe zid
însă numai astăzi prezentă.
Dumnezeu m-a dăruit cu o iubire fiindcă am meritat-o.
Din toate cele avute sau care m-au locuit,
mustul s-a decantat ca să dea un vin
de nu cumva a fost, poate, sânge ce s-a întărit și coagulat.

Iar timpul care a îndemnat indecisa roză
să își extragă culoarea din aceste epuizate flăcări
era cel mai just. Era timpul pământului.
În care nu există grădini, iar florile se nasc dintr-o
Secretă investiție-n formele cele mai improbabile.

Astăzi am parte de o iubire și devin vast
să pot găzdui în mine tot ceea ce rezultă din iubirea
numeroșilor amanți risipitori, în această lume,
sau triumfători,
și văzându-i în jurul meu îndrăgostiți dar și ezitanți
eu transform teroarea sacră în jubilație.

Grăuntele de angoasă iubirea deja mi-l oferă
cu mâna stângă. Iar între timp cealaltă mângâie
pletele, glasul și pasul și arhitectura
și misterul care, dincolo, face ființele să dobândească
un mare preț în viziunea extazului.

Însă, fiindcă m-a atins o iubire crepusculară,
trebuie să iubesc altfel. Cu o gravă răbdare
să-mi pardosesc palmele. Sau poate că ironia
va reuși să sfâșie ce am eu mai de preț.
Trebuie să iubești și să taci.
Îmi târăsc catafalcul spre dincolo de timp
și încă mai sunt viu în lumina ce scade și mă confundă.








(Trad.- Dinu Flămând)