senzația unui pod încovoiat înapoi
împunge sub crustele bătăilor de ceas
de cealaltă parte a inimii timpul crește spinos
înapoi
gravîndu-se tot mai crud peste alb

plînsul înstrăinat al unui copil ninge prin așteptarea
pastelată peste fluturările lor
e o grabă a întîmplărilor ce îi frîng în contururi întrerupte
ca o decojire a trupului de propriile fibre
purtatoare de timp

din soare cade un praf decolorat
ștergînd ca o radiera liniile înguste ale chipurilor
mă creionează prin destrămarea în alb
clonțul unui rest de existență sfredelind prin mine
în timp ce orele desenează în aer piruete absurde.