metaforic vorbind
organele mele zac în haos
de vreo 18 ani.
practic,
sunt mai des bete
decât treze.
împing de la spate
în mișcări bruște
mușchi atrofiați
care refuză să m-asculte
dar care vor ceda la un moment dat.
astfel deschid spasmic
o gură (oare e a mea?)
încleștată de mult prea multă...
tăcere.
doar un ochi puțin afumat
de prea mult tutun
mai poate vedea.
încă mai simt amintiri
pe buricul degetului mare
de la mâna dreaptă,
iar sânul ăl' mai mic
încă te iubește.