am trecut pe aici
ca de fiecare dată
nimic nu s-a schimbat
apa din râu
se pieptăna în luciul de oglindă
lovind cu soare piatra încremenită în adânc
ca un adăpost răchitele plângeau la fel
cu singura deosebire că azi
îmi spălau picioarele
cu lacrimi
și frunzele țipau înspre toamnă
nimic nu s-a schimbat
lucrul cel mai important
și contează
e ora când vin păsările
pe jumătate goale
flămânde de cer
să se așeze între crengi
visând la un bob odihnit între frunze


certat de soarele răutăcios
cuibărit tocmai sub buricul sângeriu al cerului
mă aplec și-mi îndrum pașii
îspre casă
depărtarea macină mărunt
din amintirile mele
pe care vroiam să le păstrez
pentru o altă zi...