Camera mea, casa ta,
simțurile înfășurate
în ștergare murdare și mucegăite
o să fim iar liberi
și curați
ca o rugă de ploaie
în pădurea tropicală
la apus de lună,
draga mea
Tatiana.

Când totul se va sfârși,
repetente în visurile noastre,
ascundem cheia sub preÈ™
pentru o clipă eternă.

Ziua a răsărit
de două ori
din același orizont.

Dragă Tatiana,
tu unde erai?

(Te-am găsit târziu,
înfășurată în sufletul meu...)