Ne-am luat la întrecere
pe panta aspră a unui deal,
sclipind a dorință de întoarcere
lasciv, letal.
Ne-am luat la întrecere
și doream fiecare
să ajungem mai întâi, în tăcere,
la căpătâiul său, să-l hrănim cu sare.
Cu sarea furată din mare,
cu sarea furată din ocnă...
Furată din lacrimile lor, oare?
Dintr-o după-amiază înghețată bocnă?

un picior după o mână și o răsuflare - înainte!
Și vegheam permanent
să nu îți încrucișeze calea vreun dinte
ascuțit, al crepusculului dement.
Alergam tot mai confuz -
de-acum scopul nu mai conta pentru noi.
Era o minune scoasă din uz
și eram dezumflați ca un cimpoi.

Un vis după un val de sânge și o minciună
era fuga noastră.
Deveneam încet un nebun și o nebună,
înaintam sacadat prin clipa albastră.

Și deja întrecusem,
cu verva noastră de copii mari
tot ceea ce făcusem, rostisem și auzisem.

Chiar și sufletele noastre tari.