agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Concursul ”Romeo și Julieta la Mizil”, Ediția a XVIII-a, 2024-2025, Mizil
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-12-24 | |
Surâsul străveziu al toamnei
deschis la pagina 101 dintr-un roman veștejit. Tramvaie spectrale circulă prin limfa anotimpului cu zgomot de oase trezite din somn magnetic, interbelic. E colț de stradă reavăn de amintiri aburind printre litere. La fila 204, dintre pergamente solzoase răsar personaje ivorii, strunind iluzii în spume jefuind orizontul cu spade subțiri reflectând rubiniu o lume topită și scursă pe geana unui înger ofilit. Bălți viclene descântând sori verzi de castan revoluționând retina și-un vânt peltic prin foi mucede scuturând viori prăfuite dintr-un somn nervos, întrebător… De sub cortul norilor, adânc, raze în trepte coboară spre punctul de incandescență a celofanului ce a atins punctul maxim de transparență sub care palpită, aprinsă, o arcă pe valuri în rătăcire… Cu degete subțiri culeg mărmurii piese de șah încolțite din pagini buretoase și le ciocnesc în aerul plâns unele de altele, rivale le rotesc în curtezane piruete le părăsesc unor rafale promițătoare, sămânță pentru un Luxemburg străjuit de voinice trupuri încrestate cu frunze sunătoare și retractile cu ghindă otrăvitoare cu scorburi minunate purtând căței și fetițe cu pleoapele strânse, ce ar albi orașul ruginit și ar smulge văzduhului ploi de sori adevărați, ce ar transforma toamna asta într-o metaforă, streșinile astea desprinse în retorte, ce ar tencui pereții cu vine plesnite ai realului O, Doamne nimeni nu mi-a vorbit de grădina răsărită peste noapte la vale o pădure de blocuri cu chiciuri pe antene cu flori de gheață poleind intrările cu șosele boltite Bucureștiul de altădată ce nume purta el și ce conversații se duceau de la balcoanele în acolade miroase a ibric încins asfaltul lucios ca o piele de șarpe chioșcul căptușit cu celofane pare că a luat foc prin frecarea cu vântul E ora la care nu sosesc tramvaiele și văzduhul stă ca o uriașă integramă să fie dezlegat.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate