Intru prin mine în zi
mă aciuiesc sub scoarța
pielii înțepată de niște
raze oarbe care niciodată
nu înțeapă în același loc

vreau să ies dar nu pot
stau să desenez margini
de drumuri
cu intersecție la stânga-dreapta
și numai una cu sens unic

simt nefirescul
dincolo
văd umbre fără oameni
desprins din neputință
mă las pradă
dorințelor care
ucid puțin câte puțin
crește teama și puținul
din mine doare
dar tac
sunt sigur că dincolo
nu mă așteaptă nimeni
doar cerul va fugări o stea...

cuminte cu respirația
frântă de senzații
iau poziția fătului
și aștept fiecare clipă
indiferent cât de lungi
sunt depărtările...

...și totuși
cerul va naște la noapte.