Mușc din umbră sub pretextul de a-mi face loc
zgomotul negru și surd
ca un prieten de care nu ai nevoie
atârnă de mine ca o scamă
pregătisem și un cuvânt
dar printre buze
îmi curgea mult negru
țipam de durere
aș fi vrut să rup din mine
până când am fi putut trece amândoi
n-ar fi trebuit să se strecoare
doar pentru atât
o fărâmă de timp
devorându-mă

dar lasă...
golul dintre noi
se umple simetric
cu răsărituri
și o să păstrez fotografia alb-negru
de care nu pot să scap

nu o țin de mână
și totuși
se lipește de palmele mele
ca o iubită
pășesc
necondiționat
mă urmează
pașii se amplifică
are o altă formă de mers
incapabilă de cuvinte
imită fiecare pas
merge umăr la umăr
și o port ca pe un rucsac
umplut cu cârtițe
care umflă mușuroiul
nu că m-ar deranja
dar greșelile îmi aparțin numai mie
se uită și tace
nu schițează niciun gest
la piedica pusă de timp
așteaptă să mă ridic primul
sigur o să renunț la ea...

obosit o mai car
până la anul.