tot ce spui despre trecut e închis, e altfel
lupta cu obiectele sau dorința de a face zob tot
de a înfige unghiile în birou în timp ce-ți
închipui că ți-o trag, că umblu în tine
cu mâinile și aștept să pic, să nu mai pot mișca
în somnul acesta fumuriu, o rigolă încleiată
pe libertatea întâmplătoare sau doar un puls
ar fi întâmplările perfide cu noi, mai ales

că mamei îi plăceau sfârșiturile de an, era
plutitoare. cred că și-acum i-ar juca la fel
ochii, un aur negru exact în mijloc, o poveste
în care mi-e frică să te țin de mână deși
în imaginație e o fantă prin care poți
vărsa sau mișcările n-ar mai fi aceleași

te-ai închide brusc într-o cameră, toate
crăciunurile împinse sub pom, sub lumânări
și răsuflarea egală mi-ar da de-nțeles că
mai e mult, mai putem umbla printre
oamenii vii fără să pară nimic ciudat