cerul mi-a fost umbrela sub care timpul meu și-a trăit mărginirea
pe când înclinam unghiurile ascuțite spre norii obraznici ai visului
și săpam cu unghiile cunoașterii trepte spre-o ultimă respirație


drumul de apă m-a înscris pe orbita unui flux luminos
cumpăna s-a echilibrat pe o stâncă abruptă


doar în centrul focului nu mai ajunge săgeata vizibilului
din mistuirea sinelui picături fine rămân pe lamelă
și-atunci ni se aprobă sau nu viza pentru marele necunoscut


desculț prin viață îmi mai rămâne să cobor o ultimă scară
topindu-mă în somnul etern al pământului