Mi-am deschis
ferestrele inimii
lăsînd să pătrundă
întunericul.
E vîscos
și pătrunde încet,
mă gîndeam
copleșit de păreri
ambigue...
Mai repede
iese lumina
constatam
privind părerile
îngerilor mei,
prefăcute în raze.
Închide ferestrele
striga disperat
zeul fricii
și al curajului.
Nu va mai rămîne
strop de speranță
în văgăunile întunecate
ale propriului
abis.
Am închis
într-un tîrziu
ferestrele inimii,
iar de pe mînă,
vîscos,
se prelingea
întunericul.
De atunci nu mai văd
zei,
iar îngerilor
nu le mai ascult
părerile.