Liniile se întindeau cumva nedeslușit,
printre semnele lucrurilor,
șerpuiau printre alte linii abandonate.
Cuprins de febra risipirii,
roșul se-amesteca timid cu-albastrul
pe pânza îngustă a realului.

Încrâncenat, înamorat de substanța ascunsă a întâmplării,
cutreieram, palid semn de întrebare,
pe câmpul înflorit al idealului.

Secetă nebună a fost?
Sau foame nebună de concretizare?
Somnul vocalelor m-a cuprins
cu infinită fervoare.
Reintegrate în lumea pierdută
și ascunsă privirilor vulgare,
liniile se întâlneau cumva, nedeslușit,
printre stele amare.