Când clipa mi se zugrumă de atemporal
Și-mi cade-n pământul cu sclipiri de maro
Îngenuncheat la poalele râului,
Se naște primăvara cu sclipiri de verde
Ca un sărut.

Puterile-nguste sunt trase la răspundere-n fața eternității:
De ce se trage din infinit efemerul?
De ce și infinitul trebuie parcurs prin efemer?

Timpu-i-un moș senil
Aiurind prin locuri nepermise,
Bolnav de alzheimer,
Uitând cum și de ce există.

Însă l-am prins eu
Într-o bătaie de inimă
Ce nu se poate măsura
Decât în celălalt.