putem să ne rotim așa la nesfârșit
într-o spirală ascendentă dinspre norul lui magellan
cu o fosilă planetară în spate. dar știm reflex
câtă singurătate ne desparte de nemurire,
cu fiecare kilometru adăugat în lista de cumpărături,
cu fiecare an vechi pe care îl aruncăm spre ziuă.

întâi ianuarie...
unde mi-e melcul moale-lipicios din piept?
am cules de dimineață puțin praf funerar din așternut
cu un sentiment dulceag de nesupunere.
m-am isterizat ca de obicei -
pe la ora șase a.m. -
când primul strop de întuneric a început să albească...
în geam era înfipt un porumbel înghețat
cu aripile văduvite de pene... mă gândesc să îl împăiez.

nu am să mai folosesc culori.
niciun spectru, oricât ar fi de solar, nu mă poate satisface.
doar alb... și negru... și puțin transparent.
ajunge doar să trasez linii și să scriu
culoarea potrivită suprafeței curbe adiacente; ajunge
să lăcrimez peste alb și negru.

doar e iarnă, nu? decolorată până la refuz...

2008.01.05