ne așezăm între lucruri și natura lor
dăruiți pământului izvorâtor de viață
sevele își fac drum prin cuvinte
limpezindu-le adâncurile


fulgere albe
străbat lutul însuflețit
noaptea
când ne inundă ape tămăduitoare
o parte din noi se frământă
ia forma tristeții
o alta se-mbăiază-n lumină


și-atunci lucrurile ies din miez
își deschid semnele către noi
fanta se îngustează
până iluzia e prinsă în bronzul realului


doar iarba trântită se ridică iarăși spre cer