lucruri insignifiante imi invadeaza focul gandirii
determinandu-ma sa strig in tarziul moment de liniste
sunetul ce trebuia sa ma salveze intr-o iertare trista
urmand ca mai apoi sa ma sacrific pentru binele comun...
ma simt mai uzata decat hartia pe care am imprimat-o
cu aceleasi cuvinte ce-mi tradeaza slabiciunea
privirii dornice de lumina ce reflecta altadata esenta...
traiesc cosmarul de a sti ca eu gresesc de fiecare data
cand incerc sa-mi descopar nevoia de a exista in prezent...
pentru ca trecutul priveaza chipul irosit al fericirii...
nu este doar teama de a vedea stingerea lumanarilor
ce-mi calauzesc inca vibratiile invelite intr-un roz mult prea aprins...
realitatea este cea care terifiaza prin simplitatea ei...
dara atat de rece...si implinita prin oameni gravati in cenusa...
e atat de sadic sa gasesc raspuns la ploia de nerecunostinta a zidurilor...
mii si mii de gauri albite de prea mult sange...halucinant...
ignoranta, maleabilitatea...ma ametesc in trecutu-mi sumbru..
nu intelegeti...priviti mai inati ce este in interior...e tacerea....
ganditi-ma ca pe o Ea ce supravietuieste intr-o pictura in lacrimi...
uitati-ma...astfel nu voi fi hipnotizata de ingeri decazuti...
sunt doar esecul elogiului adus blamarii...tipat...
paralizata in aripile inghetate de amurgul inimii-iceberg...