umblă sub cer
ca un zbor surd
mângâie înaltul neatins
încearcă un dialog
înaintea ploii
nimic nu-i niciodată
la fel

anesteziat de cuvinte
cu umărul sprijinit
de liniști
cerul își înțeapă venele
prin țipătul înecat
pământul salivează
aproape de senzațiile zilei

de emoție, zmeul
bucură un copil

florile de gând îmbobocesc
sub norii de hârtie
aripile derulează amintiri

între cer și pământ
pâlpâie o inimă