N-a fost să bat cărarea ei abruptă
Din Șcheiul meu, unde-am văzut lumina,
Căci casa noastră o luă vecina
Și viața mamei a-nsemnat doar luptă.

Arareori, când îmi lăsam mașina
Pe Lacea-n colț și cu privirea suptă
Urcam pieptiș, simțeam cum se înfruptă
Din glasuri vechi un duh urmând colina.

Ce ar fi fost să am orașu-n poală ?
Dar nu a fost să fie ceasul blând.
S-au deșertat dureri. Cu mâna goală

Am stat la ușa veacului plângând.
Răpus de lipsuri, de trufii și boală
Și doar cu taina licărind în gând.



23 iulie 2007